M-auzi?!?!!!!???
Die Vision entstand in August 2008 in Stockholm. Und seit dem hat es sich langsam aber sicher konretisiert. Auf Wolke neun war ich ein Paar Tage lang als ich das Ticket gekauft habe. Und diesmal hat’s aber nicht geklappt. Es ist eine Entscheidung zu treffen, ich hab sie getroffen. Niemandem zugehort sondern genau gemacht was ich gefuhlt habe. Eigentlich was ich starker gefulhlt habe, undzwar nicht zu gehen.
Aber ich bin traurig. Ich habe mir diese Reise seit ein Paar Monate gewunscht. Hab mir vorgenommen meinen Freunden nicht mehr unber Paris zu erzahlen, da sie mich satt haben. Und dann kam dieser Plan….eine Woche dort. Aber jetzt wird die Woche dort eine Woche hier sein. Na ja.
Prioritaten zu setzen sucks. Big time.
Inzwischen wurde ein Tag hier auch nicht viel verlangt sein,oder?- siehe Photo
Am citit azi un articol al unei doamne minunate. Minciuna aduce fericirea! Chiar daca suna ciudat la prima citire, chiar cred asta. Sau, mai bine spus mi-ar placea sa cred.
Descopar ca exista momente in viata cand totul e cu susu’-n jos si ca o anumita filozofie de viata pe care am incercat sa mi-o construiesc pana acum nu se mai prea aplica. Poate o sa revin la ea, poate nu. Nu stiu. Dar partea buna e ca nu-mi pare rau ca nu stiu. E o perioada de incercari. Asta e una dintre ele. Incerc sa nu ma mai iau la tranta incrancenata cu viata si sa ii fiu cu un pas inainte, cum am incercat sa fac pana acum. Pentru ca tot ca ea face. Si tot ca ea le aranjeaza, asha ca de ce sa imi canalizez energia in directia asta? Ia sa ma mai las surprinsa sa vad ce se intampla. Ca imi convine sau nu, mi-o asum. So…..bring it on! (si nu intr-un fight-mode kind of way).
Mi-ar placea sa salveze cineva vrajitoarea aia de pe rug, cum zice Nora Iuga. Sa o salveze pentru ca ea ne minte frumos dar ne aduce fericire. Sau incearca macar. Minte-ma, dar minte-ma frumos …promite-mi, viseaza cu mine. Spune-mi ca va fi bine, si promit ca incerc sa te cred. Chiar daca nu te cred. O sa incerc. Pentru ca in real si adevar nu imi place these days, asha k prefer povestile vrajitoarei.
Vielleicht passiert alles so wie’s sein muss….Wie muss es aber sein? Wer beantwortet meine Fragen? Die tausend Fragen die ich habe?
Was ist dieses Leben und wie verstehe ich es? Wie schnell konnen “wichtige” Sachen, Gefuhle un-wichtig werden….und andere als Prioritat erscheinen? Ich habe mir immer das Leben als etwas Schones vorgestellt, als etwas vor-geplantes, wo man traumen kann, lieben und spielen kann…und wieder traumen kann. Man liest in Bucher, man hort Geschichten uber Menschen die sich existentielle Fragen stellen, und dann hebe ich eine Augenbraue und denke mir…na ja, die haben viel zu viel Zeit ubrig um sich Sorgen zu machen. Was wenn du eines Morgens aufwachst, und alles um dich verschieden ist? Was wenn deine “stabilen Punkte” nicht mehr so stabil sind, und was wenn alles was du bis an dem jenen Morgen als selbstsicher dachtest nicht mehr so selbstverstandlich ist? Was dann? Und wer kann dir diese Fragen beantworten?
Wie finde ich die Antworten und wie kann ich wieder traumen wenn meine neue Realitat sich von heute auf morgen spielt?
Wann werde ich the thin line zwischen Erwachsenwerden und Kind sein sehen, und mehr als das, ubreschreiten? Und wie sollte ein Kind-Erwachsener wissen wie man verschiedene Sachen regelt? Und was wenn die Erwachsene auch nicht wissen wie.
Vielleicht wird sich alles regeln so wie’s sein muss, aber dann wie weiss ich das “es” sein musste?
Daca n-as stii ca in doua saptamani am sa ma trantesc in zapada si am sa ma bulgaresc si am sa imi fac loc printre nameti si am sa intru in casa cu nasul rosu si mainile inghetate…si am sa zbor (eh bine, alunec) pe partii as fi trista. M-ar intrista mocirla, si noroiul, si faptul ca am picioarele ude pt ca cizmele de iarna imi stau acasa la mama si tata…..si m-ar intrista faptul k pe vremea asta tot Bucurestiul e in mashini, si ca iluzia unei zile superbe (de la geam) se spulbera cand ies afara. Iar ninge frumos frumos, geamul din stanga mea ma imbie sa ma uit la el…..ce noroc ca e transparent, nu tre sa rushinez ca ma holbez la el de jumate de ora in continuu….
Imi place cand stiu ca e vineri si ca vin doua zile in care am sa fac chestiile care imi plac la nebunie…si mi-a placut aseara ca am stat intr-un bar cu muzica franceza, cu oameni cunoscuti si interesanti…si imi place ca stiu barul ala de cand s-a deschis, si e un sentiment de bar de ally mcbeal – in care mergi cu prietenii, si ii duci si pe cei care nu-l stiu, si ma bucura faptul ca muzica pe care o pun acolo ma face sa visez si pot sa cant un gura mare fara sa ma priveasca cineva ciudat…fiecare e cu ale lui/ei….ganduri, prieteni, bauturi in fata…orice.
Si iar ma holbez afara si ma apuca o stare de visare…nu-i asha ca fulgii astia sunt cam tembeli? Se agita tare tare tare si sunt asha de mici. Si abia astept sa ma duc la ski, si abia astept sa ies la bulgareala afara, si abia astept sa ne plimbam prin satuc….si sa vb la brutarie/supermarket cu lumea in germana, si sa ma simt bine. Si sa simt. Si sa zbor cu avionul, si sa merg in nestire cu mashina si sa ninga afara. Si sa alergam pe banda aia ciudata care trece pe sub munte (sau sub ce-o trece)….in tunel…si sa cantam cantece fara sens in germana…..si sa pic lata la 6 dupa-masa de oboseala si aer curat si zapada si fliegende hirsche…
Si pana atunci sa stiu ce fac si ce-o sa se intample cu mine pana la sfarsitul anului…si sa plec linistita.
Si iar ma uit afara, si nu-i asha k e trist ca nu mi-am luat bilet la James Blunt? Ca acum imi canta in urechi “Carry you home”… si eu nu ma duc la concert
si m-as duce….
Si iar ma uit afara
Inegala, evident.
Ca orice impartire…cine zice ca mereu jumi-juma e corect, ei bine, o fi, dar eu nu cred ca are dreptate. In carti sau in filme. In realitate nu e deloc asa. In realitate relatiile nu sunt ca’n filme, si viata nu e ca’n povesti. Tre sa te lupti, sa visezi dar sa si muncesti sa iti indeplinesti visele alea….vorbeam acum cateva zile cu cineva despre talent. Ce faci cu talentul? Daca esti lenes si nu muncesti, nu faci mai nimic. Dar daca nu esti cel mai talentat pictor, poet sau iubitor si muncesti, iti doresti sa inveti, si te chinui, ajungi un pic mai departe decat cel talentat si lenes. Partea proasta este ca nu exista o balanta perfect paralela cu pamatul pe talerele careia sa fie in egala masura iubirea cu fericirea.
Nu e ….si punct. Am invatat asta. Nu cred in Fat Frumos la fel cum nu cred nici in Printese adevarate. Cred in baiati care isi doresc sa cunoasca pe cineva atat de bine incat sa isi doreasca sa fie cu ea mereu…cred in fete care se indragostesc ca oile si isi doresc sa graviteze in jurul lui mereu….. Nu cred in usurinta acestor sentimente si fapte. Cred in naturalete, dar nu cred in lejeritatea cu care lucrurile sunt luate ca si cand ele ar trebui sa fie acolo. Ca si cand nimeni nu trebuie sa munceasca sa intretina niste sentimente si niste relatii. Cu iubirea si indragosteala e la fel…e ca la ping-pong. Nu poti juca squash si sa fii la fel de implinit cum esti cand joci ping-pong. Sentimental ma refrer. Pentru simplul fapt ca la squash tu lovesti, tu calculezi unghiul in care dai astfel incat mingea sa-ti vina perfect pe racheta inapoi. La Ping-Pong ai efectul surpriza….si te mai chinui un pic pana sa prinzi mingiuca si sa o dai inapoi….dezamagirea e mai mare cand nu o prinzi….dar determinarea sa reusesti a doua oara e si mai mare.
La fel si cu impartirea “rolurilor”….Mi-e frica de mor sa simt ca pierd controlul asupra mea, si mi-e frica de mor sa recunosc ca imi place. Dar as da un joc de squash pe unul de ping-pong oricand
Impartirea nu e niciodata egala , cu atat mai putin in iubire…dar poti sa mai dai un pic de la tine, fara frica, cand vezi ca si el da de la el…zic ei, din jurul meu….bine mai, pai si cu frica ce fac? Aia cu cine o impart?
Just a thought….am revenit la a citi Tango!
…makes me daydream….and crave for nice small simple gestures
.