Acum ceva vreme bucuria cea mai mare era sa se spele pe maini de negreala lasata de cojile de nuca. Nuci pe care le fura din pomul vecinului, si le manca cu graba,pofta si frica, sa nu o prinda cineva.
Acum ceva vreme timpul se scurgea mult mai incet, mult mai calm, intre cartile citite pe banca din fata casei , si intre baile in raul nebun care curgea prin sat. Unde se intalnea in fiecare zi cu ceilalti copii de pe ulita. Si unde faceau planuri de cum sa prajeasca porumbul seara, la foc.
Acum ceva vreme cea mai mare aventura era sa mearga pe jos 6 km in fiecare miercuri, la piata, unde bea impreuna cu ceilalti copii un suc la cofetarie, si manca o amandina. Asta inainte sa plece inapoi pe jos 6 km, si daca avea noroc intalnea pe drum o caruta din sat, cu care ajungea acasa.
Acum ceva vreme cea mai mare tristete era cand buna se supara si nu ii vorbea toata dupa-masa, ca seara sa o astepte acasa cu cana de cacao si o poveste inainte de somn.
Acum ceva vreme nu contau decat jocurile, povestile, visele si sperantele. Pentru ei, acolo, asta inca e cel mai important. Pentru ea, jocurile s-au transformat, povestile s-au materializat, visele sunt tot mai indraznete si sperantele ….deh, astea au ramas cam la fel.
Duminica i-a fost dor.
And it’s unbelivably hilarious. Just imagine reading a book and understanding exactly what the guy is going through, how he is discovering the rules-based way of French living, but not the rules one is used to, just rules like : aimer sans restrictions, laissez faire, faire la greve, rever at aimer de nouveau….. So if you have the chance to live in France, to have lived there, or maye to work with French people, just take a moment, read the book and start understanding them a bit better. Now I also get why Katja was laughing like crazy while reading the book,…it’s the same that I do, in the metro, in bed, on the chair, wherever I am while reading the book.
