Printese in alb? January 28, 2008

O prietena buna se marita. Si nu in cativa ani, ci anul asta. In iulie. Un vis devine realitate….un inel superb, o cerere si mai frumoasa, un vis de printesa din copilarie devine realitate. O printesa in alb. Si onoarea de a fi domnisoara de onoare imi revine multumesc!

Insa,……visul care parea minunat pana mai acum cateva zile, s-a transformat intr-un mic chin. Credeam ca daca te faci mireasa, va fi asha, cel mai frumos lucru de pe pamant. Ever. Cel mai special. Si daca e special,se presupune ca trebuie sa iti faca placere. Ei, imaginati-va ca in zilele noastre trebuie sa iti rezervi sala cu cativa ani inainte, asta daca unchiul, bunicul sau nasul nu lucreaza prin vreo primarie sau chiar la guvern. Deci, daca aveti de gand sa va maritati/insurati in viitorii 2 ani, puneti mana si rezervati sala. Ca deh, altfel nu aveti sanse. Bine, sa zicem ca sala nu e o problema. Hai sa purcedem la rochia de mireasa. O sambata frumoasa, te trezesti gandindu-te ca azi e ziua cea mare, te vei vedea in cea mai frumoasa rochie de mireasa, care te va transforma in printesa la care visai cand aveai 10 ani…..si te duci la Expo Mariaj, la noi, in Bucuresti, la Romexpo. Un VAL de femei care se pare ca si ele se vad printese la un moment dat, s-au trezit cu acceasi ardoare a prietenei mele….in sambata cu pricina. Si nu numai ca ne-au calcat in picioare cand am inceract sa intram, nu vai. S-au napustit spre standurile cu rochiile albe,care mai de care mai inflorate, indantelate, pline de margele, sticlutze si sclipici. Ioi,tulai!!!!! Printre astea mai vedeai cate o rochitza de domnisoara de onoare, verde va rog!!!! Sau albastra. Dar neapart cu funditze si neaparat, imperios neaparat cu sclipici. Sa trecem la invitatii…..dar credeti ca am ajusn sa le vedem?O, dar cum se poate??? Viitoarele printese se imbulzeau, ajutate si impinse de viitroarele soacre sau actualele mame in fata.

“Dar cum draga, se poate? Ia da-te la o parte,ca nu cred ca te ia pe tine cineva de nevasta? Fiica-mea era inaintea ta!!!! ” Da, doamna, cum sa nu, poftiti. Ma scuzati!!!

Si am iesit in acelasi val cu care am intrat. Phiush……asta da experienta. Sa vedem, ne mai ramane un designer,sau si mai bine,un mare magazin de fitze de pe Victoriei, la care ajungi daca iti faci programare cu un an inainte. Asta daca cunosti pe cineva. Si deci, oare pana ma marit eu inventeaza cineva o firma care sa iti faca exact ce vrei, incepand de la rochie pana la cum il asezi pe unchiul de la tara langa cucoana de la ambasada care lucreaza cu varul tatalui din partea mamei?

Si sa va mai vad eu pe cele care va inghesuiti sa prindeti buchetul!!! )))

Are we Millennials? January 18, 2008

“They’re sociable,optimistic, talented,well-educated,collaborative,open-minded,influential and achievement oriented. They’ve always felt sought after,needed, indispensable.They are arriving in the workplace with higher expectations than any generation before them -and they’re so well connected that,if an employer doesn’t match those expectations,they can tell thousends of their cohorts with one click of the mouse. They’re the Millennial Generation….” (Connecting Generations , Claire Raines)

…….Intr-un articol de “Generations at work” se zice ca Millennials au fost invatati de catre parintii si profesorii lor sa vada lumea diferit. Sa se considere indivizi unici,care pot obtine exact orice ar vrea ei, cu conditia sa se concentreze asupra obiectivului final. In acelsi timp au fost invatati sa vada ca lumea este plina de oamnei unici ca si ei, si ca trebuie sa fie inclusivi si toleranti cu alte rase,religii si orientari sexuale. …. Si NU, nu este un studiu american, dupa cum ar putea sa sune, ci este un studiu facut de una din cele mai mari firme de telecomunicatii globale, Alcatel-Lucent. Ei concluzioneaza ca the Millennials “want to download and play songs and videos, send text messages and conference with friends, and exchange pictures or videos on whichever device they are using. And they don’t want to be tied to one location to do it. They communicate much more online nowadays than they communicate making phone calls…..All analysts agree that Millennials will continue to exert that influence for the next ten to twenty years”.  …. .

Dar daca cu totii suntem niste minunati care stim ce vrem, cum vrem(si daca nu obtinem exact ce vrem,nu ne bagam) atunci care va fi downside-ul generatiei noastre, de millennials, cum ne-au botezat analistii?…… Vom mai stii oare in 10 ani sa vorbim despre altceva decat facebook (sau “copilul” facebook-ului?), messenger,video-conferences si/sau altele? (clar vor fi altele de genul, poate nici numele nu vor mai fi la fel, dar intelegeti ce vreau s zic…)…Vom mai fi in stare sa plecam cu iubitul/iubita sau cu gasca pentru o saptamana undeva departe, fara sa ne dam sms-uri (eu in camera de jos, el in cea de sus)……sau sa trebuiasca sa stergem de zeci de ori un email de lucru, pentru ca am scris in el ” buna ziua, v rog s imi trimiteti p @ raportul de la sed trecuta, pt ca am plkt mai rpd d la office”????

Mie una nu imi place in mod deosebit sa ma uit la viitorul generatiei Millennials…chiar daca acum , recunosc cateva din “trasaturile” generale….

“Ia-o pe jos baietzash” January 8, 2008

Ieri la stiri….nu mai stiu la ce ora, pe Autostrada Pitesti-Bucuresti…..Frig, ger, ninsoare si masini care claxonau. De ce? Un roman, incaltat cu adidasi si imbracat cu panataloni de trening, un palton si o caciula infundata pe cap….a luat-o pe jos spre Bucuresti. Din Pitesti. Sa isi caute de lucru.

Oprit si intrebat daca stie cat mai are pana la Bucuresti (n.r. vreo 90 de km) raspunde ” nu conteaza, eu sa fiu sanatos sa ajung”…..mustata inghetzata si firele razlete de sub caciula la fel. A vrut omul sa ia trenul, dar l-a dat conductorul jos, pt k nu avea bani. Probabil nu avea bani de shpaga. I-a zis “Ia-o pe jos baietzash”…..si romanul s-a conformat….a plecat pe jos la Capitala sa isi faca un rost.

Mi se umplea sufletul de bucurie si mandrie cand citeam prin liceu Baltagul….sau cand auzeam batrznii din satul bunicii mele povestind cum cea mai mare realizare a lor a fost ca au ajuns la Capitala cu un car….asta fiind plecati de langa Alba… Acum mi s-au umplut ochii de lacrimi la gandul ca romanul din poveste a plecat la Capitala sperand sa isi faca un rost . Asta nu pe vremea Vitoriei Lipan. Nu, asta ieri, in 2008.!!!A plecat pe jos, in adidasi si in trening, pt k un conductor i-a zis “ia-o pe jos…….”…..

Nu stiu, concluzionati voi….cred ca stirea asta trebuie s provoace reactii in fiecare dintre noi….

postcards…. January 7, 2008

I love postcards. I love sending and receiving postcards. They are  a bit more personal than emails, just because I can read the handwriting,…not some -default-fonts

 Throughout the last year, I’ve sent tonns of postales from all the places I’ve visited. Some have received them all, some have received only the ones I thought they’d love. And I have received veeeery few. But now, now things starded changing…I went home yesterday, and I thought, oh well, why not opening the mailbox, just for one last time -just for the sake of doing this small gesture that I loved doing some time ago… and guess what? Loads of postcards in my mailbox. Paris, Prague,London,Belgium….. It just made my day. Thanks a lot!!!!

I think I’ll take up my habbit again, and send some from Romania…..nu de alta, dar am gasit unele superbe la Carturesti!!!

plain and simple January 3, 2008

Allthough a New Year has started, i feel that this time I did not want to put a full stop to anything, and to start “something” brand new all over again….

This year is going to be just as amazing as the last one was…mostly because the main character in the story makes the things happen…if it’s Paris, Brasov, Bucharest, London, Stockholm, Leuven, Novosibirsk, Wien, Rotterdam, Copenhagen, Oslo,who knows, some place else… it really does not matter.

 Paris is there, I am here. The city. But my Paris is here, right here with me. No one can take my lazy Sunday mornings on the balcony with a caffe latte and a Elle magazine, or the long and beautiful daily walks, or losing myself on the Montmartre streets and listening to concerts, or the small sushi place next door, or “the wrong church”, or ……the croissant smell at 7 am,….the butterflies I felt everyday i woke up and felt like screaming out loud que je t’aime!!!the tabac shop, the epicier or the boulanger next door, picnics or just the laverie… c’est magique…et c’est a moi!!!! And I just love to share….so whenever I find myself talking about Paris I am happy. And now I feel that when I start talking about Brasov I feel happy again. And Bucharest…again. Slowly, VERY slow, I feel that I fit in again.

But plain and simple I refuse to be. I am just not simple….and by far not plain. Paris has tought me the meaning of elegance, amour, passion, coqueterie et reverie……J’aime rever! Because magic happens only if you allow yourself to dream.

Have a happy new year, wherever in the world you might be!